Da, este despre G.D.P.R.

Bine ai venit pe website-ul despreGDPR.ro. Momentan suntem ocupați cu procesele de implementare a prevederilor Regulamentului 2016/679 (ceea ce reprezintă GDPR propriu zis) în cadrul companiilor cu sediul în România sau care desfășoară activități pe teritoriul României.

Cât timp durează o implementare corectă? În România, GDPR-ul mai este cunoscut și sub alt acronim, anume RGPD care provine de la Regulamentul General pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Indiferent de prescurtarea sub care recunoști noua legislație, trebuie să știi că aceasta intră în vigoare în toate țările membre UE din 25 MAI 2018!

Cui i se aplică prevederile GDPR?

Pe scurt, TUTUROR organizațiilor (instituții, ONG-uri, cabinete, companii etc.) din oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene, indiferent de forma de organizare, mărime (fie că vorbim de nr. de angajați sau cifră de afaceri), vechime sau domeniu de activitate.

Am fost contractați deopotrivă de corporații dar și de IMM-uri de pe întreg teritoriul României pentru a-i asista în vederea implementării a ceea ce reprezintă GDPR în cadrul respectivelor organizații.

Dispunem de soluții care să se potrivească stilului de lucru și să fie pe măsura bugetelor de diverse mărimi pe care, un manager sau antreprenor, le poate aloca pentru a se conform prevederilor Regulemantului General privind Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Te invităm la o discuție pentru a putea să îți oferim mai multe detalii și de a te ajuta să iei decizia care se potrivește planurilor tale cu privire la afacerea pe care o administrezi.

Da, atunci se aplică și în cazul tău. Iar dacă ai peste 250 angajați, situația este și mai interesantă. De ce? Pentru că ai o serie de prevederi care ți se aplică, cu caracter obligatoriu.
Da? Felicitări pentru spiritul antreprenorial! Dar trebuie să știi că prevederile Regulamentului 2016/679 se aplică și în cazul tău.
Fie că respectivul client căreuia dorești să te adresezi este persoană fizică sau persoană juridică, te anunțăm că prevederile Regulamentului General pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal se aplică și în cazul tău.
Probabil deja te-ai prins care este răspunsul. Și nu, nu este un răspuns standard, ci este doar ceea ce prevede Regulamentul în cauză: va trebui să îl respecți și în cazul organizației tale chiar și dacă vei dori să desfășori activități de comunicare precum cele din categoriile expuse în întrebarea de mai sus.
Sună pentru mai multe detalii Cere detalii prin email


Copyright © 2018 RiscPro - administrare risc s.r.l., Arad, România. Toate drepturile sunt rezervate.